Biroul de avocaţi Buruiana & Partners este specializat
în litigii comerciale. Participăm în toate fazele
proceselor economice sau civile. Reprezentăm clienţii
în orice instanţa judiciară din Moldova. Negociem,
cu acordul clienţilor, încheierea unor acorduri amiabile
extrajudiciare sau tranzacţii judiciare. Experienţa
noastră include litigii între cumpărători
şi vânzători, locatari şi locatori, fondatori
şi conducători ai societăţilor mixte sau companiilor,
precum şi litigii apărute cu ocazia administrării
companiilor. De asemenea, oferim expertiză în litigiile
cu privire la dreptul de marcă sau autor.
Avocaţii biroului sunt iscusiţi şi frecvent
folosesc tehnici alternative de rezolvare a litigiilor cum
ar fi: arbitrajul şi medierea. Oferim consultaţii
în etapele iniţiale de negociere şi elaborare
a contractelor, în scopul minimizării riscului
unor litigii şi recomandăm cele mai adecvate mecanisme
de rezolvare a disputelor ce pot apărea.
Experienţa noastră în domeniul arbitrajului
cuprinde consultanţă în elaborarea clauzelor
arbitrale, reprezentarea reclamanţilor şi pârâţilor
în arbitrajele instituţionale şi ad-hoc şi,
când este necesar executarea hotărârilor
arbitrale străine conform Convenţiei cu privire
la recunoaşterea şi executarea hotărârilor
arbitrale străine. Avocaţii biroului servesc,
de asemenea, în calitate de arbitri aleşi sau
numiţi. Suntem convinşi ca prin reprezentarea
ireproşabilă a clienţilor ne câştigăm
şi menţinem încrederea lor în noi.