Serviciile noastre în domeniul falimentului includ reprezentarea
parţilor în procesul de faliment, inclusiv al debitorilor,
comitetelor de creditori, administratorilor, creditorilor asiguraţi
şi neasiguraţi, precum şi a cumpărătorilor
de companii cu probleme financiare. În plus, oferim clienţilor
servicii în domeniul analizei situaţiei juridice a gajului
sau ipotecii, structurării pre-falimentare a societăţilor
comerciale, precum şi al structurării diferitor acorduri
între creditori şi debitor pentru maximizarea recuperării
creanţelor.
Avocaţii noştri reprezintă părţile
în confirmarea şi executarea planurilor de reorganizare,
restructurarea şi documentarea acordurilor extrajudiciare,
extinderea creditelor neperformante, cumpărarea şi
vânzarea activelor companiilor falite, negocierea acordurilor
complexe de creditare. Noi efectuam analiza problemelor
legale cu implicaţii asupra cazurilor reorganizării
şi lichidării, identificarea avantajelor şi
dezavantajelor unor metode alternative, consultarea asupra
unor decizii strategice. De asemenea, noi consultăm
cu privire la tranzacţiile de societate şi finanţare
pentru reducerea şi eliminarea riscurilor de insolvabilitate.